Eva – din Eden, la Hollywood

Două săptămâni de groază, de destăinuiri care au așteptat tăcute ani de zile pentru ca acum să fie oferite publicului. La aceasta am fost martori de când am aflat că un mare producător de la Hollywood, care a descoperit talente și a susţinut unele dintre cele mai apreciate filme din ultimii 30 de ani, era totodată un prădător sexual, dispreţuit de unii, admirat de alţii, tolerat de majoritatea.

Cel puţin 40 de femei, actriţe de renume și actriţe care nu și-au atins potenţialul din cauza mediului toxic din Hollywood, l-au acuzat public pe Harvey Weinstein de agresiuni sexuale, după ce un articol de investigaţie publicat de The New York Times a expus comportamentul său, datând de 30 de ani. La scurt timp a urmat un alt articol de investigaţie, de la The New Yorker, în care alte 13 femei l-au acuzat, unele admiţând că singura cale de a scăpa din mâinile unui bărbat de 1,83 metri și de peste 130 de kilograme, despre care și unii bărbaţi de la Hollywood spun că este înfricoșător, a fost să cedeze avansurilor sale. Mizeria care a ieșit din Hollywood în ultimele săptămâni este de nedescris.

De la: „A început să mă pipăie în restaurant, la masa de prânz”, la: „M-a violat și toată lumea a știut”, le-am auzit pe toate. Actriţa Kate Bekinsale a explicat că situaţia era de așa natură, încât Weinstein a întrebat-o dacă au făcut sex, pentru că „nu putea să își aducă aminte dacă m-a violat sau nu când aveam 17 ani”. Refuzurile ei de-a lungul anilor au rezultat într-o relaţie profesională disfuncţională, în care el obișnuia să ţipe la ea și să o ameninţe și în care cariera ei a avut de suferit. Este oribil să te gândești că acesta poate fi motivul pentru care o actriţă nu mai prinde filme bune sau că acesta este singurul motiv pentru care altele au prins rolurile respective. Weinstein este omul din spatele unor filme precum Emma, Pulp Fiction, Shakespeare in Love (Shakespeare îndrăgostit), Good Will Hunting, Inglourious Bastards (Ticăloși fără glorie), Silver Linings Playbook (Scenariu pentru happy-end), Django Unchained (Django dezlănţuit), The Butler (Majordomul), Philomena, Mandela: Long Walk to Freedom (Mandela: Lungul drum spre libertate), King‘s Speech (Discursul regelui) și, mai recent, Tulip Fever (Febra lalelelor)Chiar și unii regizori erau „abonaţi” la casele sale de producţie, ceea ce înseamnă că, pentru multe actriţe, cercul joburilor bune se închidea lăsându-le pe afară, dacă nu cedau avansurilor sale.

Și mai grav este că actriţele agresate, deși multe dintre ele au ajuns să aibă bani și prin urmare putere, tot nu s-au destăinuit înainte ca articolele de investigaţie să devină virale. În timp ce doamnele păţite se avertizau între ele și apelau la avocaţi care le convingeau că nu au cum să câștige în tribunal, pentru restul acesta era un „mic secret murdar”. Cine făcea valuri, cine se apuca să povestească în dreapta și în stânga ce i s-a întâmplat era trecut pe o „listă neagră” și devenea neangajabil. Regizorul Quentin Tarantino este printre puţinii care au recunoscut că a știut despre Weinstein și că nu a reacţionat cum trebuia pentru că ar fi însemnat să nu mai lucreze cu el.

Un punct de cotitură

Pare că industria protejează mai degrabă fabricile ei de bani și geniile ei creative, dar tulburate, precum Roman Polanski, Woody Allen, Bill Cosby, decât pe oamenii „mici”. Nu din întâmplare scandalul s-a declanșat acum, când cariera lui Weinstein este la apus și când, într-un final, datorită internetului suntem mult mai conștienţi de problemele din societate, în special de felul în care sunt tratate femeile și minorităţile. Jurnalistul David Carr, de la The New York Times, a vrut de ani de zile să spună povestea actriţei Rose McGowan, care l-a acuzat pe Weinstein de viol, dar ea nu a considerat că publicul era pregătit. Weinstein avea relaţii și în presă și ar fi îngropat povestea, dacă nu s-ar fi viralizat. Chiar și azi, o acuzaţie singulară ar fi îngropată sub întrebările care vizează victimele: Cu ce era îmbrăcată? Băuse? L-a sedus? E o femeie ușoară? S-a complăcut în situaţie pentru bani? Însă, de data aceasta, femeile au o portavoce: social media. Iar când există multiple acuzaţii, transpare sistemul care l-a acoperit pe agresor și i-a fost complice.

Nu este un sistem nou. Unii comentatori vorbesc despre „o epidemie de agresiuni sexuale în America”. Nu e vorba doar de multiplele cazuri de agresiuni sexuale din universităţile americane și de statisticile care arată că în America patru din zece femei sunt agresate sexual la locul de muncă, indiferent de industrie, și că 75% dintre cele care au depus plângeri au avut de suferit profesional.

„«Report of the Co-Chairs of the EEOC Select Task Force on the Study of Harassment in the Workplace», U.S. EQUAL EMPLOYMENT OPPORTUNITY COMMISSION, eeoc.gov, iunie 2016”.

„>[1]Imediat după știrea cu Weinstein, printre jurnalistele americane circula deja o listă internă, anonimă,cu agresori din presă, cu numele și faptele lor. Doar acum un an de zile am auzit o înregistrare cu Donald Trump în care explica felul degradant și abuziv în care tratează femeile, urmând ca o lună mai târziu să fie ales președinte. E clar că trebuie să fie o problemă americană! Doar că nu e. Pe Twitter hashtagul #METOO s-a viralizat și femei din toată lumea, inclusiv din România, îl folosesc pentru a-și spune poveștile ascunse de ani de zile. Astăzi sunt politicieni de top, sunt campioane olimpice la gimnastică, sunt cântăreţe, actriţe, dar și studente, eleve, femei de marketing și publicitate sau pur și simplu femei care folosesc mijloacele de transport în comun. Peste 300.000 de acuzaţii de hărţuire sexuală au fost publicate pe Twitter doar din Franţa, într-o singură săptămână. „Ne aflăm într-un punct de cotitură, odată cu afacerea Weinstein”, a spus ministrul Marlene Schiappa, responsabilă de problema violenţei împotriva femeilor din Franţa.

În acest moment de cotitură se discută despre problema hărţuirii sexuale cu o pasiune nou-găsită. Hashtagul #METOO se zbate la confluenţa dintre politică, morală și religie și nu în puţine conversaţii creștinismul este vinovat pentru situaţia de faţă. Nu sunt puţini acum cei ce reamintesc că pe Trump l-au votat mai mult de jumătate dintre bisericile evanghelice istorice, de albi. Adică în aceste biserici abuzarea femeii, sexuală sau de altă natură, trebuie să fie ceva care poate fi trecut cu vederea în unele condiţii… Deci nu doar America este de vină, ci și America creștină!

Alţii atrag atenţia că, potrivit Coranului, spre deosebire de Biblie, femeia nu a fost făcută din coasta lui Adam, astfel încât să îi fie inferioară. Astfel, religia musulmană, nu creștinismul, ar putea oferi soluţii la acest flagel (este ironic că tocmai în lumea musulmană femeile sunt cel mai adesea abuzate, din cauza restrângerii extreme a drepturilor). Fie că discuţia merge pe linia seculară și se poticnește în sistemul patriarhal, care ar avea rădăcini în creștinismul iudaic, fie că merge pe linia creștină și se poticnește la creaţie, important este ca, la acest punct de cotitură, să fie clarificat statutul femeii în societate, din perspectiva biblică..

La creaţie

Înainte de toate, este vital să ţinem minte că planul divin pentru sexualitatea umană, așa cum apare el la începutul Bibliei, încapsulează principiile fundamentale ale unei teologii creștine a sexualităţii.

„Richard Davidson, «The Flame of Yahweh: sexuality in the Old Testament», 2007, p.16”.

„>[2]Geneza face cunoscut planul originar al lui Dumnezeu pentru sexualitate, iar relaţia dintre Adam și Eva este lăsată ca model pentru toate viitoarele relaţii între bărbat și femeie. Deci, spune Biblia că Eva a fost creată inferioară lui Adam în planul originar?

Faptul că Eva a fost făcută după Adam nu a avut pentru autorul biblic importanţa și conotaţia negativă pe care o dăm astăzi.

Geneza 1:26-28 este destul de clară în ce privește egalitatea între sexe la crearea lor. Dumnezeu a creat umanitatea în asemănare cu El, „parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut”. Deși acești termeni indică diferenţe biologice, textul nu sugerează superioritate sau inferioritate ontologică sau funcţională. Ba, dimpotrivă, în acest pasaj ambii sunt prezentaţi explicit ca egali. Cei doi sunt binecuvântaţi la unison și împărtășesc aceeași responsabilitate în a procrea și a lua în stăpânire restul creaţiei. În lucrarea sa de doctorat pe structura literară a Genezei, profesorul Jacques Doukhan observă o paralelă clară între conceptul de „cer și pământ” din Geneza 1, care arată lumea creată ca un tot unitar, și conceptul de „bărbat și femeie” din Geneza 2, care indică spre umanitatea creată ca un tot unitar.

„Jacques Doukhan, «The Literary Structure of the Genesis Creation Story», Andrews University, 1978, p. 73”.

„>[3] Așa cum cerul atmosferic nu este mai important decât pământul și cele două elemente nu pot exista decât împreună, la fel este cu bărbatul și femeia. Astăzi, tot mai mulţi cercetători moderni cred că Geneza 1 stabilește egalitatea între sexe la nivel ontologic și spiritual, dar în același timp cred că Geneza 2 stabilește o ierarhie funcţională între cei doi. De ce femeia a fost făcută după Adam? De ce a fost făcută din coasta lui? Ce înseamnă că a fost făcută ca ajutor?

Faptul că Eva a fost făcută după Adam nu a avut pentru autorul biblic importanţa și conotaţia negativă pe care o dăm astăzi. Textul literar din limba ebraică are o formă specială, prin care crearea omului de la începutul textului corespunde în importanţă cu crearea femeii de la final. Ba mai mult, autorul este destul de grijuliu încât să folosească același număr de cuvinte (în ebraică) pentru a descrie cele două evenimente.

„Davidson, op. cit. p. 27”.

„>[4] „Mișcarea din Geneza 2 nu este de la superior la inferior, ci de la incomplet la complet. Femeia este creată la punctul culminant al poveștii și ca egala lui Adam”, punctează teologul Richard Davidson. Iar faptul că Eva a fost creată din coasta lui Adam nu este un indicator al inferiorităţii, după cum Adam nu este inferior pământului din care a fost el creat. Mai departe în istoria umanităţii, fiecare alt bărbat va fi născut din femeie, care, din nou, nu este expresia subordonării, ci a integralităţii. În plus, Adam nu a contribuit activ în niciun fel la acest proces de creaţie, pentru a putea pretinde vreun rol superior. Mai rămâne întrebarea: De ce din coastă?. În ebraică, cuvântul „coastă” înseamnă totodată și „latură”. Creând-o pe Eva din coasta luată din lateralul lui Adam, Dumnezeu pare să indice către o relaţie mutuală, către unirea lor ca două jumătăţi – „Și se vor face un singur trup” (Geneza 2:24).

Faptul că Eva a fost creată din coasta lui Adam nu este un indicativ al inferiorităţii, după cum Adam nu este inferior pământului din care a fost el creat. Mai departe în istoria umanităţii, fiecare alt bărbat va fi născut din femeie, care din nou, nu este expresia subordonării, ci a integralităţii.

Ce înseamnă că Eva a fost creată drept „ajutor”? Tradus, cuvântul suportă conotaţii negative și implică existenţa unei subordonări, însă cel originar nu avea această încărcătură. Din cele 21 de ocurenţe în Biblie ale cuvântului ebraic, niciuna nu se referă la un subordonat, ci ori la aliaţi militari, ori, cel mai adesea, chiar la Dumnezeu, chemat să ajute poporul Israel. Cuvântul descrie o relaţie cu beneficii mutuale și trebuie analizat în contextul în care este folosit. Davidson explică faptul că, în Geneza 2, când o paradă de cupluri de animale trece prin faţa lui Adam, el nu găsește un „ajutor potrivit”, adică un egal care să îi ofere o companie reală.

„Idem, p. 29”.

„>[5] Ajutorul este benefic pentru Adam, care va avea un partener de suflet, dar, așa cum am arătat deja, asta nu implică crearea unui partener inferior.

Eva în societatea iudaică

Știm deja că lucrurile nu au rămas la ordinea din Eden și, după căderea în păcat, o întâlnim pe Eva născând cu durere și trăind sub stăpânirea bărbatului (Geneza 3:16). Există cel puţin șase căi majore de interpretare a sentinţei pe care Dumnezeu le-o dă lui Adam și Evei, după judecarea lor în Eden. Trei dintre ele spun că Dumnezeu reafirmă o relaţie de subordonare preexistentă, ceea ce am arătat că este fals. Alţii consideră că relaţia de egalitate s-a stricat și că Dumnezeu ori descrie subordonarea ca rezultat al păcatului, ori o prescrie. În final sunt și cei care cred că relaţia de egalitate continuă și că Dumnezeu a dat de fapt o binecuvântare ascunsă, într-o lume în care păcatul urma să îi aducă multe probleme omului.

Contextul care a dus la acest moment pare să indice mai degrabă o prescriere divină. Dumnezeu-Creatorul a interzis un lucru (Geneza 2:16-17), Adam și Eva au încălcat acea regulă (Geneza 3:1-6), Dumnezeu organizează ceea ce pare a fi un proces în care cei doi sunt examinaţi pe rând și își asumă vina (Geneza 3:8-13), apoi Dumnezeu pronunţă o sentinţă legală – „Fiindcă ai făcut lucrul acesta… ” (Geneza 3:14-19). Intenţia divină este greu de trecut cu vederea: „Voi mări foarte mult suferinţa și însărcinarea ta”; Dumnezeu anunţă că va face schimbări în starea lucrurilor. Mai mult, acest tipar îl regăsim de mai multe ori în Biblie: în povestea lui Cain, la potop, la Turnul Babel, la Sodoma și Gomora. Este dificil să evităm ideea că e vorba de o pedeapsă. Însă, dacă revenim la toate poveștile amintite, vom întâlni și elementul îndurării divine, faţă de Cain, faţă de familia lui Noe, faţă de familia lui Lot etc. Normal ar fi să îl întâlnim și la acest prim proces.

Și îl întâlnim în semantica verbului „a stăpâni” din versetul 16. Mașal este un concept predominant pozitiv și este diferit de verbul radah, folosit pentru a descrie stăpânirea oamenilor peste animale. În relatările biblice, mașal este folosit pentru a descrie un tip de leadership serviabil, care „protejează, are grijă, iubește”.

„Idem, p. 72.”

„>[6] Poporul lui Israel tânjește după un lider care să îl stăpânească în sensul descris de mașal, care totodată descrie și leadershipul viitorului Mesia, un slujitor al oamenilor de rând. Această diferenţiere este crucială în contextul pedepsei primite de Adam și Eva. Dacă ea este „condamnată” să își dorească soţul și să îi arate respect, el este „condamnat” să aibă grijă de ea, să o protejeze, să o iubească. Binecuvântarea este că femeia primește asigurarea lui Dumnezeu că în vremurile grele care vor veni pentru ea, va avea un ajutor în soţul ei. Dacă privim așa textul, putem înţelege și recomandările date de Pavel în Noul Testament, ca respectând și reiterând sentinţa divină, dar totodată împingând lucrurile spre idealul lor edenic, spre egalitate – „Bărbatul să-și împlinească faţă de nevastă datoria de soţ, și tot așa să facă nevasta faţă de soţ. Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân pe trupul lui, ci nevasta” (1 Corinteni 7:3-4). Căderea în păcat nu a schimbat idealul divin, după cum nu s-a schimbat nici mandatul omenirii de a procrea și a stăpâni lumea. La fel cum ne ajutăm de medicină pentru a diminua problemele și durerile nașterii și ne ajutăm de tehnologie pentru a diminua greutăţile cultivării pământului, nu este greșit ca în relaţiile maritale să tindem spre planul originar.

Căderea în păcat nu a schimbat idealul divin, după cum nu s-a schimbat nici mandatul omenirii de a procrea și a stăpâni lumea. La fel cum ne ajutăm de medicină pentru a diminua problemele și durerile nașterii și ne ajutăm de tehnologie pentru a diminua greutăţile cultivării pământului, nu este greșit ca în relaţiile maritale să tindem spre planul original.

TTotodată, este crucial să observăm că păcatul nu a schimbat decât relaţia de cuplu, dar, la nivelul societăţii, egalitatea între sexe s-a păstrat. Textul din Geneza 3:16 descrie clar contextul ca fiind cel al căsătoriei. Bine, dar restul Bibliei descrie o societate patriarhală, în care femeile sunt oprimate, o să spună cineva. Dar ce dovezi avem că este chiar așa? De multe ori, când e vorba de sistemul patriarhal, ne punem ochelarii de feminiști și judecăm oamenii de acum mii de ani pe nedrept, după standardele gândirii actuale și tragem concluzii false și forţate. În ultimii zeci de ani, cercetători biblici împreună cu arheologi și antropologi au reușit să completeze informaţiile biblice despre Israelul antic. „Ideologia biblică era radicală și inovativă la vremea respectivă. A implementat principii egalitariene și umanitare care nu se găseau niciunde în Lumea Veche. Acele principii reflectau și afirmau totodată sistemul social unic, stabilit în Israel după ieșirea din sistemele sociopolitice ale canaaniţilor și egiptenilor”

„Carol Meyers, «Discovering Eve: Ancient Israelite Women in Context», Oxford University Press, New York, 1988, p.20”.

„>[7], explică profesoara și cercetătoarea Carol Meyers. Legile date de Moise nu au fost gândite să perpetueze patriarhiatul, ci să regularizeze sistemul, oferind mai multă protecţie pentru sclavi, femei și copii.

„Ricardson, op. cit., p. 218”.

„>[8] Da, era în continuare un sistem patriarhal, dar aceasta nu presupune automat că era un sistem în care femeile erau sistematic oprimate. Și, da, presupunea un grad de dominare masculină, dar ce înseamnă aceasta mai exact? Studiile culturale au arătat că dominarea masculină nu este egală cu pasivitatea feminină sau cu lipsa autonomiei, însă atunci când cercetătorii se limitează la observarea structurilor evidente, inevitabil va părea că bărbaţii domină societatea în care femeile par neajutorate, mai explică Meyers.

„Carol Meyers, op. cit., p. 43, 44.”

„>[9]

Legile date de Moise nu au fost gândite să perpetueze patriarhatul, ci să regularizeze sistemul, oferind mai multă protecţie pentru sclavi, femei și copii.

Există însă o distincţie pe care cei care se plâng astăzi de sistemul patriarhal nu o fac, și anume cea dintre putere și autoritate. Puterea se referă la abilitatea de a exercita control în ciuda sau independent de autoritatea oficială. Indiferent de statutul legal, puterea este influenţa, de obicei informală și neoficială, prin care femeile controlează și modifică sistematic direcţia anumitor circumstanţe, cu rol decisiv în interacţiunile sociale. Autoritatea este un aranjament ierarhic exprimat în formă legală sau tradiţie juridică. Aceste structuri, fiind formale și publice, sunt bineînţeles mai vizibile și ușor de înregistrat în istorie. Din perspectiva noastră contemporană, și Biblia conţine anumite texte care par să valorifice mai mult bărbaţii și să le confere anumite avantaje ce nu sunt extinse și la femei. Acestea sunt însă dovezi incomplete ale patriarhatului biblic. Ele nu ne spun ce credeau femeile vremii despre acest tratament diferenţiat, însă cert este că nu vedem indicii ale unor revolte împotriva sistemului. Vedem femei care sunt iubite și respectate și care nu de puţine ori sunt scoase în evidenţă de autorii biblici la cele mai critice momente din istoria biblică ca fiind înaintea bărbaţilor la capitolul spiritualitate. Vedem și că marii patriarhi ai Bibliei au avut fără excepţie relaţii de egalitate cu soţiile lor, femei la fel de excepţionale ca ei, care și-au exercitat puterea informală fără discuţie. Femeile din Biblie par mai degrabă forţe care pot mișca și mișcă în anumite situaţii lucrurile, și nu observatori pasivi și oprimaţi.

Marii patriahi ai Biblei au avut fără excepţie relaţii de egalitate cu soţiile lor, femei la fel de excepţionale ca ei, care și-au exercitat puterea informală fără discuţie. Femeile din Biblie par mai degrabă forţe care pot mișca și mișcă în anumite situaţii lucrurile, și nu observatori pasivi și oprimaţi.

Judecând-o pe Eva

Este bizar câtă lume se grăbește să blameze Biblia și legile societăţii iudaice pentru perpetuarea și normalizarea oprimării femeii, a abuzării ei sexuale și de altă natură, când tocmai prin aceste legi oamenii erau învăţaţi să reacţioneze corect faţă de victimă, pe când astăzi, cu toate legile, cu toate informaţiile și cu toată libertatea noastră, nu știm decât să aruncăm cu pietre în victimă.

În faţa lui Dumnezeu, agresiunea sexuală este o mare ofensă. Nu doar că sluţește ceea ce Dumnezeu a numit „bun” să se întâmple între un bărbat și o femeie, dar este un asalt asupra minţii, spiritului și corpului unei fiinţe, iar Dumnezeu promite răzbunare pentru victime. Din punct de vedere legal, nevinovăţia victimei este subînţeleasă. Dacă avea loc un viol în câmp, unde nu era nimeni, și nu existau martori, victima nu trebuia să treacă prin chinul de a dovedi că nu a consimţit, ci, dacă existau motive pentru a crede că era nevinovată, era îndeajuns, iar violatorul era condamnat la moarte.

„Richard M. Davidson, op. cit., p. 519.”

„>[10]De asemenea, existau legi și pentru ceea ce azi numim „viol statutar”, când o femeie cedează presiunii bărbatului de a întreţine relaţii sexuale. Se considera că, și în acest caz, bărbatul a oprimat-o și a umilit-o. Penalitatea impusă era ca violatorul să o ia de soţie, fără posibilitatea de divorţ. Aceasta ar părea astăzi o pedeapsă și mai grea decât violul în sine, însă pentru acele vremuri însemna că el era obligat să o susţină financiar toată viaţa. Exista însă și o portiţă de scăpare, și anume ca tatăl fetei să refuze în numele ei, caz în care vinovatul tot trebuia să plătească cât pentru o mireasă, dar fără să se mai căsătorească. Aceste legi reîntăreau ideea originară de cuplu angajat într-o relaţie de un anume fel și ofereau asigurarea că victimele pot să își refacă viaţa. În acest sistem nu exista ideea de a stigmatiza victima.

Există o vină acolo și ea este pusă adesea pe umerii persoanei agresate, care ori a fost slabă, ori proastă, ori parșivă și ipocrită, ori ușoară.

© Kevin Carden | Dreamstime

Astăzi, de cele mai multe ori, stigmatul este singurul lucru care îi rămâne unei victime după ce mărturisește. Hashtagul #METOO a fost întâmpinat cu un sentiment de răbufnire de către multe femei, dar cu batjocură și cinism de alţi participanţi în social media, chiar și de feţe bisericești. Replici de genul: „Când era săracă şi amărâtă, situaţia nu mai era umilă şi degradantă. Au ajuns la banii de azi datorită trecutului lor, cu care au fost de acord. Acum, după mulţi ani, pline de bani, şi-au adus aminte. Serios?” au împânzit internetul. Există o vină acolo și ea este pusă adesea pe umerii persoanei agresate, care ori a fost slabă, ori proastă, ori parșivă și ipocrită, ori ușoară. Multe dintre aceste femei care și-au făcut publice experienţele trăite acum ani de zile au fost desfiinţate din start ca „băgătoare de seamă”. În tribunalul opiniei publice tranșăm aceste cazuri cu viteza luminii ca să ne satisfacem nevoia de a ne spune părerea, după care închidem laptopul și ne culcăm liniștiţi, de parcă am rezolvat problema cu părerea noastră. Lasă că le-am spus-o noi! Blamarea victimei este un fenomen atât de generalizat de parcă s-ar fi dat o lege că aceasta e normal să facem. Odată, legile funcţionau ca să prevină astfel de judecăţi.

Mă tot gândesc la Emma. Ea susţine că a fost violată de un coleg mai mare de la universitate, în camera ei din campus, în 2012, și, după ce s-a plâns celor din conducere, așa cum este legea în SUA, aceștia au demarat o anchetă internă și l-au achitat pe agresor. În semn de protest, Emma a cărat în spate o saltea prin campus pentru aproape un an de zile, până când a terminat facultatea. Agresorul ei a terminat universitatea cu o distincţie pentru „reușite academice și personale deosebite, dinamism, curiozitate intelectuală și gândire originală”. Acum se pregătește să devină regizor. Emma, în schimb, nu s-a ales decât cu spatele îndoit și cu acuzaţia că dramatizează situaţia ca să îi strice imaginea băiatului, cărând salteaua aia după ea peste tot. De parcă ar fi cineva dispus să facă atâta muncă fizică, umilitoare în public, doar pentru asta! Răutatea nu este atât de motivatoare, pe când nedreptatea este. Conform Bibliei, Iisus nu ar fi fost unul dintre acuzatorii ei, dar cine mai ia în seamă Biblia, acea colecţie antică de metode de torturat femei (sic!)? Astăzi, suntem emancipaţi, ne-am dat jos lanţurile fatalismului cultural și suntem liberi să gândim fresh. Prin urmare, am luat libertatea și ne-am transformat într-o armată de trolli care aruncă cu sentinţe de parcă ar fi flori. Care dintre păcatele noastre le-ar trece Iisus în nisip?

Footnotes
[1]„«Report of the Co-Chairs of the EEOC Select Task Force on the Study of Harassment in the Workplace», U.S. EQUAL EMPLOYMENT OPPORTUNITY COMMISSION, eeoc.gov, iunie 2016”.
[2]„Richard Davidson, «The Flame of Yahweh: sexuality in the Old Testament», 2007, p.16”.
[3]„Jacques Doukhan, «The Literary Structure of the Genesis Creation Story», Andrews University, 1978, p. 73”.
[4]„Davidson, op. cit. p. 27”.
[5]„Idem, p. 29”.
[6]„Idem, p. 72.”
[7]„Carol Meyers, «Discovering Eve: Ancient Israelite Women in Context», Oxford University Press, New York, 1988, p.20”.
[8]„Ricardson, op. cit., p. 218”.
[9]„Carol Meyers, op. cit., p. 43, 44.”
[10]„Richard M. Davidson, op. cit., p. 519.”
https://semneletimpului.ro/religie/teologie/sexualitatea-biblica/eva-din-eden-la-hollywood.html
Anunțuri

Share this:

Dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: