Este exorcismul o practică biblică?

 

Întrebare:

Este exorcismul o practică biblică? 

Isus scoate dracii din oameni

 

Potrivit Sfintelor Scripturi, exorcismul este expulzarea duhurilor rele dintr-o persoană prin rugăciunea făcută cu credință în Numele Domnului Isus Hristos. Această practică a fost folosită de Domnul Isus Hristos, apoi transmisă apostolilor și ucenicilor Mântuitorului.

Însă trebuie de menționat că exorcismul este o practică veche întîlnită la evrei și păgâni. Practicarea acesteia este diferită de expulzarea duhurilor rele de Domnul Isus Hristos și biserica Sa. Atât evreii, cât și păgânii foloseau o formulă magică pentru expulzarea duhurilor rele dintr-o persoană sau loc (Fapte 19:11-20, Marcu 9:38-39).

Lucrarea Domnului Isus de expulzare a duhurilor rele

Pentru Domnul Isus lucrarea de expulzare a duhurilor rele a fost un aspect important al lucrării Sale publice prin care ne-a comunicat lucrarea și inaugurarea Împărăției lui Dumnezeu în viața celor ce cred în El. Minunile de expulzare a duhurilor rele înseamnă legarea Satanei și instituirea domniei lui Hristos în viața oamenilor.

Și cărturarii, cari se pogorîseră din Ierusalim, ziceau:,,Este stăpînit de Beelzebul; scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor„. Isus i-a chemat la El, și le-a zis, în pilde: ,,Cum poate Satana să scoată afară pe Satana? Dacă o împărăție este desbinată împotriva ei însăși, împărăția aceea nu poate dăinui. Și dacă o casă este desbinată împotriva ei însăși, casa aceea nu poate dăinui. Tot astfel, dacă Satana se răscoală împotriva lui însuș, este desbinat, și nu poate dăinui, ci s’a isprăvit cu el. Nimeni nu poate să intre în casa unui om tare și să-i jăfuiască gospodăria, decît dacă a legat mai întîi pe omul acela tare; numai atunci îi va jăfui casa. Adevărat vă spun că toate păcatele și toate hulele, pe cari le vor rosti oamenii, li se vor ierta; dar oricine va huli împotriva Duhului Sfînt, nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat vecinic„. Aceasta, pentrucă ei ziceau:,,Are un duh necurat„.Atunci au venit mama și frații Lui, și, stînd afară, au trimes să-L cheme. Mulțimea ședea în jurul Lui, cînd I-au spus:,,Iată că mama Ta și frații Tăi sînt afară și Te caută„.El a răspuns:,,Cine este mama Mea, și frații Mei?„Apoi, aruncîndu-Și privirile peste cei ce ședeau împrejurul Lui:,,Iată,„a zis El,,,mama Mea și frații Mei! Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră și mamă„. (Marcu 3:22-35)

Lucrarea de expulzare a duhurilor rele de către Domnului Isus a fost confruntarea directă cu împărăția lui Beelzebul, demonstrând puterea și prezența Împărăției lui Dumnezeu. Această lucrare nu a fost făcută în baza unei tehnici sau formule magice folosite de Domnul Isus, ci în baza puterii și autorității Sale de Dumnezeu.

În Evanghelia după Marcu sunt patru relatări cînd Domnul Isus scoate draci (Marcu 1:21-28, 5:1-20, 7:24-30 și 9:14-29). În toate aceste relatări vedem că duhurile rele mărturiseau că Isus este Fiul lui Dumnezeu și la cuvântul Lui ieșeau din om. Deci, vedem că Domnul Isus nu a folosit nicio rugăciune specifică și nici formulă magică sau truc pentru scoaterea dracilor din oameni, ci lucrarea Lui de expulzarea a duhurilor rele este lucrarea de milă a lui Dumnezeu față de oameni.

Lucrarea de expulzare a duhurilor rele de către apostoli

Autoritatea lui Isus asupra puterii Satanei a fost transmisă ucenicilor Săi. În trimiterea ucenicilor la oile pierdute ale casei lui Israel Domnul Isus le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate. În toate cele trei Evanghelii este relatat acest eveniment: Matei 10:1-8, Marcu 3:13-19, 6:7-13, Luca 9:1-6.

Apoi Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, și le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate, și să tămăduiască orice fel de boală și orice fel de neputință. Iată numele celor doisprezece apostoli: Cel dintîi, Simon, zis Petru, și Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, și Ioan, fratele lui; Filip și Bartolomeu; Toma și Matei, vameșul; Iacov, fiul lui Alfeu, și Levi, zis și Tadeu; Simon Cananitul, și Iuda Iscarioteanul, cel care a vîndut pe Isus. Aceștia sînt cei doisprezece, pe cari i-a trimes Isus, după ce le-a dat învățăturile următoare: Să nu mergeți pe calea păgînilor și să nu intrați în vreo cetate a Samaritenilor; ci să mergeți mai de grabă la oile pierdute ale casei lui Israel. Și pe drum, propovăduiți, și ziceți:,,Împărăția cerurilor este aproape!„Vindecați pe bolnavi, înviați pe morți, curățiți pe leproși, scoateți afară dracii. Fără plată ați primit, fără plată să dați. (Matei 10:1-8)

Împărăția lui Dumnezeu este predicată acum de ucenicii Domnului Isus, iar scoaterea duhurilor necurate este o dovadă a venirii, lucrării și puterii Împărăției lui Dumnezeu. De asemenea, trebuie să menționăm că Domnul Isus nu le-a transmis ucenicilor nicio formulă sau procedură magică pentru scoaterea dracilor. Aceasta face diferită lucrarea Domnului Isus și a ucenicilor de lucrarea exorciștilor care folosesc tehnici, formule și proceduri pentru scoaterea duhurilor necurate. Deci, în Sfintele Scripturi nu există nicio dovadă că Domnul Isus sau ucenicii Săi ar fi folosit o procedură sau tehnică sau formulă magică pentru scoaterea dracilor. Singurul lucru care este menționat este autoritatea Domnului Isus de a porunci dracilor: “Ieși, du-te etc.”

Lucrarea de expulzare a duhurilor rele de către ucenici

În cartea Faptele Apostolilor lucrarea de expulzare a duhurilor necurate este foarte semnificativă, pentru că este o prelungire a lucrării Domnului Isus înviat din morți. Abilitatea de a scoate afară dracii nu se limitează doar la apostoli. În Fapte 8:5-8 Filip, unul din slujitorii bisericii, face vindecări și eliberează pe oameni de duhurile necurate.

“Filip s-a coborît în cetatea Samariei, și le-a propovăduit pe Hristos. Noroadele luau aminte cu un gînd la cele spuse de Filip, cînd au auzit și au văzut semnele, pe cari le făcea. Căci din mulți îndrăciți ieșeau duhuri necurate, și scoteau mari țipete; mulți slăbănogi și șchiopi erau tămăduiți. Și a fost o mare bucurie în cetatea aceasta.”

Lucrarea de vindecare și scoatere afară a dracilor este asociată cu propovăduirea Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu.

„Dar cînd au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezați, atît bărbați cît și femei.” (Fapte 8:12)

În Fapte 19:11-12 apostolul Pavel este un instrument prin care puterea și lucrarea lui Dumnezeu este manifestată în vindecări și scoaterea duhurilor rele.

“Și Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mînile lui Pavel; pînă acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau șorțuri, cari fuseseră atinse de trupul lui, și-i lăsau boalele, și ieșeau afară din ei duhurile rele.”

Acest text este unica mențiune în Biblie unde anumite obiecte vestimentare erau folosite pentru vindecări și scoaterea afară a duhurilor rele. Acest lucru se întâmplă în contextul Efesenilor care practicau magia/vrăjitoria. Dumnezeu este plin de har în fața lipsei de neînțelegere a oamenilor. El satisface nevoia oamenilor la nivelul înțelegerii lor. Vedem, însă, astăzi această practică la mulți “creștini” care folosesc obiecte vestimentare pentru vindecarea oamenilor. Acest lucru nu este promovat de Domnul Isus, de apostoli și nici de apostolul Pavel care recunoaște că Dumnezeu este sursa acestor vindecări și că El este instrumentul manifestării puterii lui Dumnezeu.

În vrăjitorie și magie se folosesc ritualuri, vrăji, folosirea numelor și coerciția. În contrast cu minunile nemaipomenite ale lui Dumnezeu făcute prin mâinile lui Pavel sunt fiii lui Sceva care folosesc formula: “Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduiește Pavel!

Niște exorciști Iudei, cari umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste ceice aveau duhuri rele, zicînd:,,Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduiește Pavel, să ieșiți afară!„Ceice făceau lucrul acesta, erau șapte feciori ai lui Sceva, un preot Iudeu din cei mai de seamă. Duhul cel rău le-a răspuns:,,Pe Isus Îl cunosc, și pe Pavel îl știu; dar voi, cine sînteți?„Și omul, în care era duhul cel rău, a sărit asupra lor, i-a biruit pe amîndoi, și i-a schingiuit în așa fel, că au fugit goi și răniți din casa aceea. Lucrul acesta a fost cunoscut de toți Iudeii, de toți Grecii cari locuiau în Efes, și i-a apucat frica pe toți: și Numele Domnului Isus era proslăvit. (Fapte 19:13-17)

În practica exorcistă folosirea unui nume corect și cu putere este important. Aceasta este ceea ce acești exorciști încearcă să facă cu numele lui Isus, însă folosirea numelui lui Isus Hristos în deșert îi face vinovați înaintea lui Dumnezeu. Efortul fiilor lui Sceva arată sincretismul prezent în Efes. Ei nu cred în Evanghelia predicată de apostolul Pavel, dar vor să profite de puterea ei.

Cu părere de rău, sunt și astăzi persoane asemenea fiilor lui Sceva care nu cred Evanghelia Domnului Isus, dar o folosesc combinat cu formule, molitve sau rugăciuni, tehnici de scoaterea duhurilor rele.

Duhurile rele sunt o realitate și acest lucru îl studiem în cursul de studiu biblic inductiv “Doamne învață-mă să fiu biruitor în lupta spirituală”. Creștinul Nou Testamental este chemat să se roage cu credință și să postească înaintea lui Dumnezeu, iar El este Acela care dă vindecare și scoate duhurile rele dintr-o persoană sau loc.

 

 

 

 

 

 

 

https://moldovacrestina.md/este-exorcismul-o-practica-biblica/

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: